La nivel european, primul concurs de dans de salon a fost organizat în 1901 la Paris (Franţa), iar în anii de după primul război mondial, dansurile de salon erau pe larg practicate în toate marile oraşe ale Europei. Se constituiau programe ce includeau valsul, tangoul etc., dar şi dansuri latino-americane – practicate de diferite cluburi, societăţi, ansambluri, acţiunile organizându-se, în special, pentru perechi individuale.Ansamblurile sau colectivele de dans au început să se formeze în anii ’60-’70, bucurându-se de susţinere mai ales, în Franţa, Italia, Germania şi Anglia.
Pentru prima dată, în spaţiul sovietic, o competiţie de dans de salon a fost organizată abia în 1957, la Festivalul mondial al studenţilor şi tineretului. Dar pe teren inernațional pentru prima dată dansatorii moldoveni au ieșit numai in anul 1989
Anii ‘60-’70 au adus în Republica Moldova parfumul unei aspiraţii către nou, dar şi către reconstituirea tradiţiilor culturale autentice. Generaţiile în vârstă – personalităţi care timp îndelungat au fost lipsite de spaţiu de manifestare – îşi transmiteau experienţa celor tineri şi dornici să se implice în anumite domenii ale culturii şi expresiei artistice. În republică se constituiau noi teatre, se creau noi colective de creaţie; în instituţiile de învăţământ se predau cursuri sau se iniţiau discuţii despre posibilitatea de a diversifica peisajul cultural şi artistic naţional. Tineretul se implica activ, cu pasiune şi dăruire în aceste activităţi – tinerii simţeau, poate încă inconştient, că trebuie să pună umărul la crearea bazei devenirii lor ca oameni, să participe la formarea unui climat cultural şi intelectual sănătos în Moldova.
Un exemplu elocvent în acest sens a fost sus-numitul ansamblu Tinereţea, care activa în cadrul Institutului Politehnic din Chişinău. Conducător al ansamblului de dansuri era Viktor Rîjikov (artist emerit, fost dansator în ansamblul Joc şi la Teatrul de Operă şi Balet din Odesa), iar al orchestrei de instrumente populare – celebrul muzician Isidor Burdin. Aceşti doi mari maeştri ai artelor au reuşit să adune în jurul lor zeci de studenţi, mulţi dintre care s-au angajat apoi în orchestre profesioniste sau, îmbogăţindu-se spiritual, au devenit amatori de muzică şi dans în sensul frumos al acestui cuvânt: nu poţi înţelege cu adevărat eforturile marilor artişti, dacă nu încerci şi tu să faci acelaşi lucru şi nu cunoşti esenţa artei tale favorite. Acest ansamblu, în cadrul căruia a activat şi Petru Gozun, a fost un fel de prototip al actualului ansamblu Codreanca.
La acea vreme, specificul dansului aşa-zis de salon sau de gală practicat în URSS se apropia mai mult de cel al dansului de operetă şi prin aspect, şi prin compoziţie, pentru că ideologia sovietică nu-l recunoscuse încă drept parte integrantă a artei în general, calificându-l cu cinism dans burghez şi interzicând promovarea lui. Dansul de salon se practica neoficial, ca o competiţie de principiu a iubitorilor genului cu ei înşişi. Existau, formal, câteva perechi ce se antrenau individual, existau şi câteva colective mici care activau în Moldova, Belarus, Ucraina, Rusia şi, unele, ceva mai avansate, în Republicile Baltice. Conducătorii acestor colective lansau iniţiative timide privitor la organizarea unor competiţii şi festivaluri de amploare la care să participe, eventual, studenţii şi tineretul, dar iniţiativele lor erau blocate de structurile de conducere.
...prelungirea articolului va continua...