RoРуEn

La nivel european, primul concurs de dans de sa­lon a fost organizat în 1901 la Paris (Franţa), iar în anii de după pri­mul război mondial, dansurile de salon erau pe larg practicate în toa­te marile oraşe ale Europei. Se constituiau programe ce includeau val­sul, tangoul etc., dar şi dansuri latino-americane – practicate de diferi­te cluburi, societăţi, ansambluri, acţiunile organizându-se, în special, pentru perechi individuale.Ansamblurile sau colectivele de dans au început să se formeze în anii ’60-’70, bucurându-se de susţinere mai ales, în Franţa, Italia, Ger­mania şi Anglia.

 

Pentru prima dată, în spaţiul sovietic, o competiţie de dans de salon a fost organizată abia în 1957, la Festiva­lul mondial al studenţilor şi tineretului. Dar pe teren inernațional pentru prima dată dansatorii moldoveni au ieșit numai in anul 1989

Anii ‘60-’70 au adus în Republica Moldova parfumul unei aspira­ţii către nou, dar şi către reconstituirea tradiţiilor culturale autentice. Generaţiile în vârstă – personalităţi care timp îndelungat au fost lip­site de spaţiu de manifestare – îşi transmiteau experienţa celor tineri şi dornici să se implice în anumite domenii ale culturii şi expresiei ar­tistice. În republică se constituiau noi teatre, se creau noi colective de creaţie; în instituţiile de învăţământ se predau cursuri sau se iniţiau discuţii despre posibilitatea de a diversifica peisajul cultural şi artis­tic naţional. Tineretul se implica activ, cu pasiune şi dăruire în aceste activităţi – tinerii simţeau, poate încă inconştient, că trebuie să pună umărul la crearea bazei devenirii lor ca oameni, să participe la forma­rea unui climat cultural şi intelectual sănătos în Moldova.

Un exemplu elocvent în acest sens a fost sus-numitul ansamblu Tinereţea, care activa în cadrul Institutului Politehnic din Chişinău. Conducător al ansamblului de dansuri era Viktor Rîjikov (artist eme­rit, fost dansator în ansamblul Joc şi la Teatrul de Operă şi Balet din Odesa), iar al orchestrei de instrumente populare – celebrul muzician Isidor Burdin. Aceşti doi mari maeştri ai artelor au reuşit să adune în jurul lor zeci de studenţi, mulţi dintre care s-au angajat apoi în orches­tre profesioniste sau, îmbogăţindu-se spiritual, au devenit amatori de muzică şi dans în sensul frumos al acestui cuvânt: nu poţi înţelege cu adevărat eforturile marilor artişti, dacă nu încerci şi tu să faci acelaşi lucru şi nu cunoşti esenţa artei tale favorite. Acest ansamblu, în cadrul căruia a activat şi Petru Gozun, a fost un fel de prototip al actualului ansamblu Codreanca.

La acea vreme, specificul dansului aşa-zis de salon sau de gală practicat în URSS se apropia mai mult de cel al dansului de operetă şi prin aspect, şi prin compoziţie, pentru că ideologia sovietică nu-l recunoscuse încă drept parte integrantă a artei în general, calificân­du-l cu cinism dans burghez şi interzicând promovarea lui. Dansul de salon se practica neoficial, ca o competiţie de principiu a iubitorilor genului cu ei înşişi. Existau, formal, câteva perechi ce se antrenau in­dividual, existau şi câteva colective mici care activau în Moldova, Be­larus, Ucraina, Rusia şi, unele, ceva mai avansate, în Republicile Bal­tice. Conducătorii acestor colective lansau iniţiative timide privitor la organizarea unor competiţii şi festivaluri de amploare la care să par­ticipe, eventual, studenţii şi tineretul, dar iniţiativele lor erau blocate de structurile de conducere.

...prelungirea articolului va continua...

 

 

nabor ro

obiavlenie 4 ro

Яндекс.Метрика